Imi cer scuze cititorilor mei, prietenilor mei imaginari, adica, pentru lipsa de atentie de care am dat dovada.
Dar cum sunt aproape convinsa ca acest blog nu este citit, m-am lasat pe o ureche si e cea stanga, pe care o chinuie cerceii cel mai des.
Au trecut multe evenimente peste mine de la ultima postare. N-am fost la prezentarea Elenei Whatever-her-name-is, deci n-am ce sa povestesc de acolo. Dar pot in schimb sa va spun ca am inceput sa ma plictisesc teribil de ce mi se intampla. Noroc ca in viata mea sunt oameni care sa ma inteleaga si nu se pi*a pe mine la fiecare criza de personalitate pe care o am. In fine, nu despre asta e blogul, dar e blog si am voie sa scriu ce vreau: netul ma suporta! HA HA!
M-am enervat cumplit in ultimele doua saptamani. Minunatul Festival al Brazilor de Craciun, facut de Salvati Copii, ar trebui sa aduca multumire si satisfactie tutror. Ei bine, pe mine m-a umplut de nervi. A trebui sa trag vreo juma’ de saptamana de o PR-ita ca sa ma pot intalni cu Wilhelmina Arz. M-am intalnit cu Wilhelmina – o femeie foarte misto dupa parerea mea – dupa care am asteptat inca vreo saptamana sa primesc niste poze de la ea. Noroc ca nu m-a stresat nimeni cu materialul, altfel era si mai nasol. Dupa care mai stau si acum dupa Venera Arapu.
De ce fac asta? Pentru ca voiam un material cu ele doua care se chinuie sa faca un bine unor copii. Ei bine doamnelor, aflati ca n-o sa mai scriu nimic. Neseriozitatea se taxeaza, iar lipsa de timp poate fi invocata de oricine. Deci si de mine. N-am timp sa astept atat. Trece pe langa mine multa cerneala de tipar, si pleaca de la mine multe “inscrisuri” cu cerneala de tipar pe hartie. Deci ma gandesc ca nici voi n-ati vrea sa stricam copaci pentru o foaie de ziar pe care sa apara numele vostru. Am zis!
P.S. : Ati inteles ceva din ce am zis? Eu nu!


